Viktor Orban, a primit, joi, vot favorabil din partea Parlamentului de la Budapesta pentru a ocupa, pentru a patra oară, funcţia de prim-ministru al Ungariei, după ce coaliţia condusă de Fidesz a cîştigat alegerile parlamentare din luna aprilie, relatează agenţia MTI.

Orban a primit vot favorabil din partea a 134 de parlamentari, în timp ce doar 28 s-au opus realegerii sale.

Imediat după vot, Orban a depus jurămîntul, fiind pentru a patra oară cînd obţine un mandat de premier al Ungariei.

În discrusul de inaugurare, Orban a afirmat că ”era democraţiilor liberale s-a încheiat”.

”În locul democraţiilor liberale care au eşuat, vom construi o democraţie creştină a secolului XXI care să garanteze demnitatea umană, libertatea şi securitatea, care protejează egalitatea, modelul familiei tradiţionale şi cultura noastră creştină şi care să ofere naţiunii noastre şansa de a supravieţui şi a prospera”, a declarat prim-ministrul Ungariei.

”Ştiu că mulţi vor considera acest obiectiv imposibil, însă cred că Ungaria poate fi pînă în 2030 în primele cinci ţări europene în privinţa standardelor de viaţă”, a adăugat Orban.

Alianţa de guvernămînt Fidesz - Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a cîştigat alegerile parlamentare din Ungaria desfăşurate la data de 8 aprilie, cîştigînd 133 din cele 199 de locuri din Parlament.