Republica Moldova își extinde cooperarea economică cu REGIUNILE din Rusia, înregistrînd o creștere semnificativă a comerțului cu acestea.

Astfel, după cum s-a menționat în cadrul întrevederii de la Sankt Petersburg dintre președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cu guvernatorul interimar al regiunii Omsk, Aleksandr Burkov. Președintele țării a menționat că îl cunoaște pe Burkov de pe timpul cînd deţinea postul de conducător al organizaţiei regionale Sverdlovsk a Partidului „Spravedlivaia Rossia", relatează Noi.md.

În cadrul dialogului, părțile au discutat un spectru larg de chestiuni cu privire la colaborarea dintre regiunea Omsk și raioanele Republicii Moldova.

Șeful statului a salutat dinamica dezvoltării relațiilor bilaterale. În acest context, Igor Dodon a subliniat că în anul 2017 a fost înregistrată o creştere record în domeniul colaborării comercial-economice dintre Republica Moldova şi regiunea Omsk.

Totodată, președintele a specificat că cifra de afaceri a comerţului exterior dintre Moldova şi regiunea Omsk, în anul trecut, a crescut de 3,4 ori comparativ cu 2016, constituind 2340,5 mii de dolari SUA, iar exporturile, în perioada dată, s-au majorat de 13,3 ori. „Există un potenţial imens de cooperare, care trebuie valorificat la justa valoare”, a declarat Igor Dodon.

De asemenea, șeful statului și-a exprimat convingerea că relațiile de colaborare au o perspectivă foarte bună.

La finele întrevederii, Igor Dodon a acceptat invitaţia lui Aleksandr Burkov de a vizita orașul Omsk de ziua oraşului, sărbătorită la 5 august.