La data de 3 martie curent, Ambasada Republicii Moldova la Varșovia împreună cu reprezentanții Asociației Veteranilor de Război și Conflictelor Armate, invită conaționalii, membrii diasporei moldovenești, să participe la ceremonia de comemorare a ostașilor căzuți pentru independența Republicii Moldova.

În cei patru ani – timp în care la Kiev guvernează autoritatea „pro-europeană“, conform declarațiilor acesteia, s-au efectuat tocmai 144 reforme.

Un bărbat în vîrstă de 43 de ani din Galaţi, care a luat în mod fictiv în spaţiu, într-o casă cu doar două camere, aproape 1.500 de cetăţeni moldoveni, pentru ca aceştia să poată obţine cetăţenia română, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru fals în declaraţii.

Prăbușirea economiei ucrainene, pe care o urmărim în ziua de azi, economiei care în cei mai buni ani ai regimului sovietic putea să concureze cu economia unei țări imense europene, – precum Franța! – nu a început pe timpul actualului guvern lui Poroșenko. După ce statul și-a căpătat accidental independența, fiecare dinte puteri a contribuit la prăbușirea ulterioară a economiei acestuia.

Președintele moldovean a anunțat că președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, va vizita Chișinăul și Comratul după ce va fi reparată clădirea președinției

Separatiştii au câştigat, la limită, majoritatea în Parlamentul Cataloniei. Cele trei formaţiuni care optează pentru independenţa regiunii faţă de Spania au obţinut, în urma scrutinului de ieri, 70 de locuri în legislativ dintr-un total de 135. Cu cele mai multe mandate s-a ales Partidul "Împreună pentru Catalonia", la fostului lider al autonomiei, Carles Puigdemont.

 

Un avion al companiei Blue Air care decolase în această dimineață de la Bacău cu destinația Catania a fost la un pas de a se prăbuși în mare.

 

Nu există niciun pericol pentru populaţie în urma identificării unui porc mistreţ contaminat radioactiv cu Cesiu-134 şi Cesiu-137, acesta fiind primul caz de depăşire a limitei maxime admise la acest parametru la nivelul judeţului Suceava, a declarat pentru Agerpresdirectorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, medicul veterinar Ioan Corduneanu

 

Poliția de Frontieră informează că cetățenii Republicii Moldova, deținători ai pașapoartelor simple (non-biometrice), pot traversa frontiera moldo-ucraineană fără a întîmpina careva problem.

 

Republica Moldova a votat la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite pentru rezoluția prin care Federația Rusă este calificată stat ocupant, în legătură cu anexarea Crimeii și încălcarea drepturilor omului în peninsulă.

 

Igor Dodon pleacă la Moscova. Acesta întreprinde o vizită de lucru de două zile la invitaţia preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

 

Comisia spaniolă a Piețelor și Concurenței (CNMC) a inițiat o procedură legală privind sancționarea companiilor Gas Natural Fenosa și Endesa din cauza unei posibile încălcări grave a legislației spaniole privind energia electrică, scrie Expansión.