Klaus Iohannis a anunţat că îl desemnează pe Mihai Tudose pentru funcţia de premier. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că iniţial erau şase persoane propuse însă, după consultări, toţi ceilalţi au refuzat să preia conducerea Guvernului. 

Anterior, liderul de la Cotroceni a declarat că nu îşi doreşte alegeri anticipate, însă nu exclude această variantă dacă Parlamentul nu va vota noul Guvern.

Mihai Tudose are 50 de ani şi este deputat de 17 ani. Executivul condus de Sorin Grindeanu a picat, miercurea trecută, în urma unei moțiuni de cenzură.

Votul de neîncredere a fost inițiat de social-democrați, după ce oficialul a refuzat să își dea demisia odată cu toți miniștrii PSD. Ulterior, Grindeanu a fost exclus din partid.



Citește mai mult: http://www.publika.md/klaus-iohannis-l-a-desemnat-pe-mihai-tudose-pentru-functia-de-premier_2972809.html#ixzz4l8QUmqNX
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook