Ucraina este pregătită să ofere Rusiei un coridor pentru retragerea trupelor acesteia din Transnistria, a declarat marţi reprezentantul special al Kievului în procesul de reglementare a diferendului transnistrean Viktor Krîjanovski.

El a apreciat totodată că Moscova nu pare dispusă să le retragă, relatează agenţia de presă Unian.

Ucraina este de acord cu retragerea trupelor ruseşti din Transnistria prin teritoriul ucrainean, a declarat Viktor Krîjanovski în cadrul unei dezbateri pe tema ‘Capcanele reglementării transnistrene: cum să le evităm?’, desfăşurată marţi la Kiev. Ucraina, la fel ca Rusia fac parte din formatul de negocieri privind reglementarea transnistreană ‘cinci plus doi’ (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus SUA şi UE ca observatori).

Chiar şi astăzi sîntem gata ca teritoriul nostru să fie folosit în acest scop, deoarece poziţia noastră principială este că trupele ruse trebuie să fie retrase din Transnistria, ele ar fi trebuit retrase demult de acolo’, a afirmat diplomatul ucrainean, reiterînd că poziţia Kievului în această problemă este neschimbată şi, prin urmare, Ucraina este pregătită să ofere toată asistenţa posibilă în acest scop.

În acelaşi timp, el a evocat declaraţia recentă a vicepremierului Dmitri Rogozin că Rusia nu îşi va retrage trupele din Transnistria. În plus, potrivit lui Krîjanovski, Duma de Stat rusă (camera inferioară) a motivat că trupele şi muniţiile ruseşti nu pot fi evacuate din regiunea transnistreană din cauza ‘situaţiei instabile din Ucraina’.

Pur şi simplu ‘Rusia nu este dispusă să-şi retragă trupele şi se va lega de orice aspect şi va căuta noi pretexte. Poziţia noastră, o spun din nou, este neschimbată. Vom pune la dispoziţie teritoriul nostru şi vom asigura o retragerea nestingherită şi în condiţii de securitate a trupelor şi muniţiilor ruseşti de pe teritoriul Transnistriei de îndată ce Rusia îşi va manifesta disponibilitatea în acest sens’, a subliniat diplomatul ucrainean.

De asemenea, el a reiterat că poziţia Ucrainei privind soluţionarea conflictului transnistrean rămîne neschimbată: o rezolvare cît mai rapidă a conflictului transnistrean în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova. ‘Aceasta prevede mandatul care mi-a fost încredinţat de preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, şi aici nu pot exista compromisuri’, a subliniat Krîjanovski.

Cu toate acestea, a remarcat diplomatul ucrainean, nu se observă paşi în direcţia reglementării politice pentru ‘revenirea Transnistriei în cadrul statului unitar Republica Moldova’.

Prezent la dezbatere, ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Ruslan Bolbocean, a afirmat că autorităţile de la Chişinău se pronunţă pentru o soluţionare politico-diplomatică a conflictului în baza respectării integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova în cadrul graniţelor recunoscute pe plan internaţional.