Campania PSRM de colectare a semnăturilor în susținerea trecerii la forma prezidențială de guvernămînt continuă.

Potrivit liderului formațiunii, Zinaida Greceanîi, pînă în prezent au fost colectate 300 de mii de semnături, însă obiectivul final este de a ajunge la un milion de semnături pînă la 2 februarie 2018, cînd va fi marcată Ziua statalității Republicii Moldova.

„În baza semnăturilor colectate, vor fi făcute modificări în programul PSRM în cadrul Congresului Extraordinar al PSRM, preconizat pentru primăvara anului 2018. E nevoie de măsuri drastice pentru eradicarea corupției, stoparea haosului din țară, iar aceste masuri  trebuie prevăzute în Constituție, în legislație”, a relatat Greceanîi.

Ea a mai menționat că nici PSRM, și nici președintele Igor Dodon nu au renunțat la dezideratul organizării alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit socialistei, dacă va apărea o asemenea posibilitate, ea va fi valorificată, notează NOI.md.

„Țara continuă să degradeze. PD, care controlează Guvernul, continuă să dezbine societatea, promovînd modificarea limbii de stat în Constituție și a stipulării vectorului de politică externă a țării, fără să se consulte cu societate în prealabil, toate acestea cu scopul de a sustrage atenția societății de la situația economică deplorabilă”, a conchis Greceanîi.