Un articol publicat în data de 11 martie a.c. în cotidianul covăsnean de limbă maghiară Haromszek vorbește despre viitoarele ”reacţii din ce în ce mai irascibile, nervoase şi imprevizibile” care vor avea ”consecinţe imprevizibile” în cazul în care revendicările separatiste ale maghiarilor din așa-zisul ținut secuiesc nu vor fi puse în practică.

 

Un proiect de lege care vizează știrie false a fost adoptat, luni, de deputații din Malaezia. Astfel, cei care vor „crea, oferi sau publica” astfel de informații riscă peste 100.000 de dolari amendă sau închisoare de pînă la 6 ani.

După 1 martie s-a ivit o nouă realitate politică, ar fi o prostie să negăm acest lucru. Important este, care va fi reacția elitei noastre politice. Poate că, în mod tradițional – vor continua să înfricoșeze lumea și să-i ceară lui NATO tot mai multe garanții de securitate? Sau, poate liderii politicieni, totuși, vor înțelege – este ultima șansă de a părăsi retorica și a întreprinde măsuri, întru a reduce tensiunea.

Comportamentul președintelui Camerei Deputaților din România, Liviu Dragnea, de la ședința din 27 martie, de la București, în timpul prezentării delegației Parlamentului Republicii Moldova, a fost foarte iresponsabil, rușinos, lipsit de bun simț.

 

Responsabili de la Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţii Excepţionale și Serviciul Hidrometeorologic au comentat avaria din România.

Poate cineva să explice lucid: de ce noi dăm bani Ucrainei? Adică, nu noi, dar cei care stau în birourile de la Bruxelles, Strasbourg, Berlin și în alte oficii oficiale. Deja de patru ani, în Ucraina se scurg râulețe și râuri de euro – bani care ar trebui îndreptați întru soluționarea problemelor noastre europene. Sau ei în fotoliile lor nu văd nimic altceva, decât jocuri politice. Așadar, noi le vom arăta – își vor reveni rapid.

Ministrul de externe al Ungariei, Peter Siyarto, a criticat interdicția Curții Constituționale a Ucrainei cu privire la utilizarea limbilor regionale în activitatea organelor de stat.

 

Cererea Chişinăului de retragere a trupelor ruse de ocupaţie din stînga Nistrului "e desprinsă de realitate".

 

Rada Supremă a Ucrainei a ratificat Acordul interguvernamental cu Republica Moldova privind controlul comun al persoanelor, vehiculelor, bunurilor și obiectelor aflate în punctele de control comun la frontiera de stat moldo-ucraineană.

 

Polonia și Ungaria propun includerea Republicii Moldova în planul de extindere a UE.

 

Pe data de 18 martie curent, Ambasada Republicii Moldova în Republica Turcia organizează la Ankara, marcarea sărbătorilor primăverii ”Mărțișor” și Ziua Internațională a femeii, la care îi invită cu drag reprezentanții diasporei aflați în Republica Turcia.